Ziua în care-mi vărs năduful

Când mă întorc de la sală mi-e de obicei o foame de văd în dungi. Drumul spre casă este presărat de patiserii, şaormerii şi alte dughene cu preparate de genul. Ştiţi cum mă strigă mirosurile ale? Îmi vine să ling aerul de poftă. Dar cum trotuarele sunt pline de rahaţi de câine, îmi trece repede când văd câte unul storcit. Deja mă simt mai bine de când  ţopăi la aerobic, sunt super energică, deşi probabil sunt cea mai varză dintre toate sportivele din sală. După şedinţa de azi de aerobic cu Tae Bo sigur pot să bat 3 moşnegi necuviincioşi, atâta timp cât stau frumos la rând şi nu se apără aruncând cu rahat de câine în mine.

Oricum, de câte ori ies din casă mă lasă ceva perplexă în ţara asta. Azi m-am închinat la aeroportul internaţional când am auzit cum vorbea tipa de la anunţuri limba engleză. Eu cred că m-aş tăvăli pe jos de râs dacă aş fi vorbitor nativ de engleză să o aud pe asta vorbind ca indienii de la Customer Support. Oi fi eu perfecţionistă, dar nu scrie versuri pe loc acolo, ci trebuie să citească de pe o foaie. Mă gândesc că una dintre cerinţele postului este limba engleză… vorbită corect, nu ca şi cum ar trage-o cineva de limbă în timp ce pronunţă.

O altă tâmpenie, de data aceasta citită pe unul dintre ecranele din staţiile de metrou a fost următoarea: ” rău platnicii vor beneficia de plăţi penalizatoare”. Zău? Eu una nu disting beneficiul din această situaţie. Cică s-a picat la bac anul acesta mai rău ca-n anii trecuţi.  Nu pot să zic că mă uimeşte situaţia. Probabil amărâţii ăştia care au picat la prima sesiune de bac vor deveni redactori şi traducători la aeroport… am eu o bănuială….

Văd că circulă o leapşă nouă pe bloguri, cu serialele favorite. Fetelor, altoiţi-mi şi mie leapşa asta că mă mănâncă rău limba să vă spun la ce seriale mă uit eu. 🙂

Gata cu porcăriile, data viitoare revin la bâzdâgăniile mele cosmetice. Azi mi-am luat şi o cremă de la ivatherm, că am tot auzit în ultimul timp despre acest brand.

{ 3 comments… read them below or add one }

zombieplant

s-a picat la bac/s-a luat cu note mai mici ca nu au mai fost probe orale (si/sau sport) sa salte mediile. e ok asta, numai ca nu e ok ca cei de la liceul de arte dau doar la romana, istorie si geografie (sau ceva de genul, din cate am inteles) si nu mai au examen de profil (adica proba de desen – pe care am dat-o si eu la bac, si evident ca a marit mediile… dar pentru asta doar m-am dus la arte si nu la o alta scoala). presimt ca si cei de la alte licee nu mai dau proba de specializare si mi se cam gay treaba (nu la modul homoerotic, ca atunci ar fi fost fain). nu-i de mirare ca o mai dau in bara elevii, la cum schimba astia programe si examene.

io n-am blog, ca i suck @ blogging, dar pot sa iti cer sa ne spui serialele tale favorite? eu m-am tot uitat la south park si family guy dar le-am vazut pe toate aproape. acum am dat de futurama si e chiar ok 😀

a, random thought, ca mi-ai amintit de shaorme & restul. se pare ca daca trebuie neaparat sa mananci fast food in oras, cea mai buna (sau cea mai putin rea) optiune e shaorma (fara maioneza, evident) – din cauza felului cum e gatita carnea astfel incat se scurge mai toata grasimea.
acum vreau una. damn it.

Răspunde

Gabriela

Nu prea-mi place shaorma, îmi luam de la dristor că cică este cea mai bună şi mi se părea o porcărie. Dar într-o zi ne-a adus un prieten luată de aici din Militari şi am gustat şi nu i-am mai dat-o înapoi, era super bună!

Răspunde

Dana

Ca ati adus vb de shaorma: yeah! eu am o problema cu ea… desi-mi place extrem (o prefer pe cea facuta de arabi). Problema-i ca o cumpar numai din locatiile in care mi-o prepara-n fata, adica taie carnea pe loc, direct in lipie. Astia de scot tava cu carne de prin frigidere de regula au si un restaurant pe acolo … si mie mi se pare tot timpul ca strang resturile de carne de prin farfurii, le maruntesc bine (in cazul in care n-au fost maruntite deja de clienti) si le arunca in shaorma la mana a doua. Brrr… deja cred ca ma lipesc de-un herpes de greata… numai la gandul asta 🙂 Oricum, nu-i doar o presupunere, chiar stiu pe cineva care procedeaza asa la pizza.

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: