Ultimele achiziţii din DM

M-am dus la DM special ca să-mi cumpar loţiunea autobronzantă Alverde. Mai chitisem eu şi apele de toaletă Alverde, au vreo 4 arome florale dar nu am mai avut resurse să iau şi una d-aia. În ultimul timp mi s-a acrit de toate parfumurile pe care le am şi vreau ceva mai fresh şi de vară şi nu am reuşit să găsesc un parfum care să-mi placă… o fi de la căldură… data viitoare le voi testa mai pe îndelete şi revin cu impresii.

Nu vreau să fac plajă şi nici la solar nu mă mai duc ca vara trecută că tre’ să stau o oră ca să capăt niţică culoare şi-mi tai venele de plictiseală până se întâmplă asta. Dar ca să scap de gura celor care se minunează ce piele albă am m-am gândit să-mi iau loţiunea autobranzată de la Alverde… mă distrez un pic cu ea şi pe urmă îi fac şi o prezentare. Flaconul de 200 ml a fost 21 de lei.

Apoi, nu ştiu de ce, dar m-a atras balsamul ăsta de la Balea pentru păr ondulat. Scrie pe ambalaj că nu are silicon, are efect anti-static (I sooo want that) şi miroase fresh. Îl voi folosi pentru co-wash să vedem ce se întâmplă. Dacă e praf trec la alt balsam. A fost 8 lei (wow) 200 ml.

Şi în final ojele Rimmel erau la promoţie, 6 lei sticluţa. Aveau foarte multe nuanţe intense şi jucauşe, eu mi-am luat un roşu intens că aşa sunt eu mai de la ţară şi am un fix cu oja roşie. De fapt cred că mi se trage de la filmele din anii ’60 când vedeam actiţele alea cu haine şi frizuri super elegante şi unghii roşii ca o încununare a eleganţei. Are o pensulă mai grosuţă, ca cea de la Bourjois şi promite să se aplice foarte repede şi să se usuce în 60 de secunde. ‘Om trăi şi’om vedea.

{ 14 comments }

Monica - Pisica albastra

Mi-am luat si eu lotiunea autobronzanta Alverde, asa ca simt nevoia sa te previn: fii foaaarte zgarcita cu ea! Ofera o nuanta intensa chiar de la prima utilizare, chiar daca se presupune ca e progresiva. Eu o folosesc cam o data la 3 zile si arat ca si cum as fi venit de la mare. Promotia la ojele Rimmel e o veste buna: ia sa dau eu o tura prin DM 🙂

Gabriela

Monica, m-am dat azi cu ea prima dată… eu chiar aş vrea să mă colorez bine fără să mă vadă soarele ăsta nesuferit.

Madalina

Balsamul as fi curioasa sa-l incerc si eu 🙂 Cred ca urmeaza o vizita la DM saptamana asta 🙂

Dana

ooof, de cand imi doresc sa ajung si eu prin DM 🙁 cu jobul asta nou, abia am timp sa ajung sa-mi cumpar mancare, dar mie tot la cosmetice imi sta gandul!!!

Gabriela

Şi mie, dacă ar fi să aleg între cosmetice şi o ciorbă… aş rezista vreo 2 zile nemâncată 🙂

Maria

Trebuie sa incerc si eu lotiunea Alverde, toata lumea o lauda.
Eu mi-am luat din DM o manusa pt. aplicarea autobronzantului, marca lor, Sundance, si e super, aplic si repede si nici nu raman cu urme.

Raluu

Autobronzantul ii iau la iarna, ca eu am putin pigment de la natura..+soare=Love,dar balsamul…abia astept sa stiu daca e bun pt co-wash!

Gabriela

Ralu, am folosit balsamul de 2 ori săptămâna asta şi lasă părul moale şi fin dar mi s-a cam îndreptat în loc să se bucleze mai bine 😀 Nu mă hazardez să zic prea multe de el, vreau să-l mai încerc vreo 2 săptămâni, mai ales că abia am început faza asta cu co-wash.

Raluu

A reactionat el altfel..important e sa se aseze bine,zic eu.

Cecilia

Foarte interesant autobronzantul asta! Sint curioasa daca esti multumita de el. Am avut unul de la Nivea si am cam ramas cu pete, cand se ducea eram ca dalmatienii. Inainte de a te da cu el ai facut gomaj? Sint tare tentata sa il cumpar, am o culoare asa palida la ten, de parca n-am vazut soarele de cand m-am nascut. PS: dupa articolul cu oja de la Farmec (da, da, si eu am fixul cu ojele rosii si nuante similare) m-am dus repejor si am cumparat-o. Si nu regret deloc, o culoare superba!

Gabriela

Momentan sunt mulţumită, am o culoare foare frumoasă şi uniformă, nu ştiu cum se va duce, dacă lasă dâre. Şi da, înainte de prima aplicare am făcut o exfoliere uşoară la duş. Vreau să mai astept un pic înainte să scriu despre ea ca să o mai folosesc un picuţ, dar momentan nu i-am găsit cusur.

andreea

Sa le folosesti cu placere! Sunt foarte curioasa cum e autobronzantul de la Alverde. Abia astept review!

Ioana

Ce haios mai scrii :))”asa sunt eu mai de la tara si imi place rosul aprins”.app de parfum de vara, mie mi s-a pus pata pe Chanson D’eau. chiar daca e un parfum mai de pe vremea mamei, si pt ea l-am cumparat, mi-am dat si eu si e tare placut. parca ma simt reimprospatata, si persista destul de mult.are un miros destul de acrisor, fresh.

Izabela

Mie nu-mi plac deloc parfumurile astea de la Alaverde….sunt bleah. iti vine rau cand le mirosi. cel putin mie si colegelor mele :)))… poate avem noi nasuri extraterestre :-??

Comments on this entry are closed.

Previous post:

Next post: