Truc simplu pentru aplicarea mascarei

Sau a rimelului. Eu tot cu rimelul am rămas, este unul dintre cuvintele care-mi place, mi se pare melodios. Dar uneori mă cam enervez când îl aplic pe gene, căci având genele curbate natural, când aplic rimelul mă măzgălesc pe arcadă şi-mi stric frumuseţe de boială la care am muncit 10 minute. Obişnuiam să pun degetul pe pleoapă pentru ca măzgăliturile să se ducă pe deget şi nu pe fardul de pleoape, dar am văzut o altă tehnică. În loc de deget se foloseşte un cartonaş micuţ care acţionează pe post de barieră împotriva măzgăliturilor.

Aşa că până mă mobilizez eu să-mi pun părul pe moaţe şi să fac poze pentru articolul cu bigudiurile făcute acasă, voi împărtăşi acest truc simplu.

Se ia un carton, cât mai curat cu putinţă (eventual îl puteţi fâsâi cu nişte alcool sanitar şi îl lăsaţi să se usuce în prealabil) căci îl vom pune aproape de ochi. Se pune această bucăţică de carton pe pleoapa superioară ca apărătoare împotriva greşelilor. Şi cărţile de vizită merg super bine, dar la fel, pulverizaţi-le cu alcool sanitar şi lăsaţi-le să se usuce, că nu ştiti pe unde au umblat şi le veţi pune în regiunea ochilor. Iată poze, sper să fie concludente, este foarte simplu. Apăsaţi pe poză dacă vreţi să vedeţi varianta mare (scuzaţi ştiuleţii de la sprâncene, cresc ale naibii fire cu o viteză incredibilă şi nu apuc întotdeauna să le jumulesc).

Gata pentru azi, din nefericire sunt solicitată să fiu aruncător de şerveţele mozolite. Ce prostie mai este şi asta? Este una dintre activităţile cu care mă chinuie câinele, iar eu nu mă pot abţine că e prea haios. Dacă îi dau şerveţele le mozoleşte până le face cocoloş, apoi se holbează la cocoloş, la mine, la cocoloş, la mine… doar doar îi arunc porcăria aia prin casă. Şi mai are şi alte jocuri amuzante. Mai devreme voiam să fac un colet pentru poştă şi am ajuns să mă lupt cu Dani pe ghemotocul de sforă, deoarece ghemul de sfoară a fost prins şi mozolit de câine până a ajuns ceva gen pămătuf de spălat pe jos. Eu mă chinuiam de nevoie să descâlcesc nişte sfoară din claia mozolită iar Dani voia să mă ajute trăgând de claie. Iar când îi adun toate şerveţelele de pe covor ca să nu le mai înghită, se holbează la şerveţelele pe care le am pe birou…10 minute, 15 minute…  apoi îşi pune capul la mine în poală…rare sunt momentele când am linişte să bibilesc la site, de obicei atunci Dani doarme crăcănat cu burta-n sus.

{ 4 comments… read them below or add one }

Simona

Exact cu aceeasi problema ma confrunt si eu. Am genele intoarse de la mama natura ( mare pacat pt ca nu le am si lungi 🙁 )si de fiecare data cand ma machiez imi fac o gramada de nervi ca ma mozolesc toata pe pleoape de rimel. Uneori incercam si eu sa blochez procesul mazgalelii cu degetul, dar era cam incomod, asa ca am renuntat.
Minunat acest truc descoperit de tine. Iti multumesc foarte mult pentru el si ca ni l-ai oferit si noua pe tava 🙂
Dani al tau e mai rau ca un copil! Cred ca nu va plictisiti deloc alaturi de el! Partenerul meu are acasa la parintii lui o pisica ce face la fel ca si cutu tau: cand ai o hartie in mana te miauna pana i-o arunci ca sa o fetch si apoi vine mandra cu hartia mozolita si ti-o ofera la picioare. Eu il bat de mult timp pe al meu la cap sa ne luam pisica sau cutu dar nu vrea 🙁

Răspunde

Gabriela

Ce tare faza cu pisica, cred că m-as amuza copios cu o pisică aşa faină. Eu am avut mai mult contact cu pisoiul verişoarei mele, care atunci când era tânăr era un nesuferit, mă zgâria mereu, mă muşca…acum este bătrân şi senil şi aşa tare mă iubeşte…mi-e un drag de el acum. În rest prefer câinii de talie mare 🙂 Sunt dog person.
Oricum, dacă nu este genul de persoană care urăşte animalele, ci doar nu vrea să-şi bată capul cu o pisică sau cu un câine, poate îl vei convinge. Noi îl avem pe Dani şi plănuim să ne mai luăm o fată, tot turbodog ca Dani, să avem pereche. 🙂

Răspunde

Ramona J.

Credeam ca numai eu apelez la trucuri „dubioase” gen lipitul unghiei crapate cu superglue :)) Numai ca,pt gene, nu ma gandisem la carton ci foloseam un servetel ca sa pot presa in voie cu periuta fara sa murdaresc pleoapa.Am sa incerc metoda ta,multumesc de truc 😉

Răspunde

Gabriela

Şi eu am o serie de trucuri dubioase, cred că multe sunt deja practică standard…gen separarea genelor lipite cu rimel cu scobitoarea 🙂
Eu şerveţel puneam înainte sub ochi ca să nu-mi cadă fardul de pleoape sub ochi şi pe obraji şi să stric mândreţe de smac. Acum fac mai întâi ochii, apoi restul feţei.

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: