Tag – 7 obiceiuri de vară

Am primit cu ceva timp în urmă o nouă leapşă, despre obiceirile mele de vară. Îmi cer scuze, dar nu mai ştiu de la cine am primit-o, cred că voi ajunge senilă de timpuriu, dar mulţumesc persoanelor care mi-au dat-o.

Chiar azi citeam un articol care atrăgea atenţia asupra pericolului ascuns pe care îl prezintă loţiunile şi cremele pentru protecţie solară. Cercetătorii de la Environmental Working Group au adus în atenţia publicului câteva informaţii îngrijorătoare pentru consumatorul fidel de produse cu SPF. Factorul cancerigen regăsit în multe dintre aceste produse este oxybenzone (o substanţă chimică ce penetrează pielea şi ajunge în sânge, afectând echilibrul hormonal), iar cremele care pretind a avea un SPF mare, de peste 50 (chiar de 100!) induc în eroare, deoarece factorul real de protecţie oferit nu este nici pe departe cel scris pe ambalaj. Uitându-mă pe lista de produse de protecţie solară aici, nu mică mi-a fost mirarea să constat că multe produse certificate bio prezintă un factor mediu de risc, datorită prezenţei vitaminei A (sau a derivaţilor acesteia, retinol şi retinyl palmitate). Vitamina A, un bine-cunoscut anti-oxidant, ar putea fi vinovată de accelerarea dezvoltării tumorilor şi leziunilor atunci când are loc expunerea la ultraviolete.  Una dintre prietenele mele foarte bine informate (Dana de la Proestetic) mi-a atras atenţia că vit. A este un mare NU în produsele de vară, cauzând de asemenea şi apariţia de pete pe piele în urma expunerii la soare.

Se atrage de asemenea atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă substanţele minerale (dioxidul de titaniu şi oxidul de zinc) folosite sub formă de nanoparticule în produse tip pudră. Mineralele ce conţin nanoparticule pot fi inhalate, mai ales de fumătoare care au distrus parţial sistemul defensiv al aparatului respirator, şi pot ajunge în plămâni. De aceea, dacă doriţi să evitaţi inhalarea potenţială a substanţelor cu particule nano, alegeţi doar produse minerale pudră pentru care se menţionează clar că nu conţin nanoparticule.

Evident că beneficiile oferite de produsele cu SPF sunt mult mai mari decât efectele negative, dar cel mai bine este atunci când putem face alegeri informate. Dar mai bine trec la tag şi vă spun cam ce (nu) fac eu vara.

  • Evit să fiu pe stradă la prânz când toată lumea ştie că soarele este foarte puternic şi vedem la ştiri că leşină persoanele în etate pe stradă.
  • Nu fac plajă. Ultima dată când am încercat un bronz la mare, făcut ca la carte, cu cremă bună de protecţie şi expunere dimineaţa şi seara, nu m-am bronzat mai deloc, în schimb mi-au apărut o tonă de aluniţe şi m-am stafidit la faţă în ultimul hal. Mi-a luat o iarnă întreagă să scap de ridurile de la ochi pe care le-am făcut în acea săptămână. Eu şi soarele ne nu înţelegem, am acceptat acest lucru.
  • Aleg haine care acoperă cât mai mult din corp, din materiale naturale. Adesea umblu cu şapcă în cap, deşi aşa mi-aş pune o pălărie şic cu diverse decoraţiuni… dar asta mai încolo că acum arăt ca ruptă din secolul trecut cu aşa ceva pe cap.
  • Încerc pe cât posibil să nu beau băuturi îmbuteliate. Vara îmi iau apă, nu cola sau alte asemenea, care nu-mi potolesc deloc setea. Acum mi-am făcut ceai, am pus nişte zeamă de lămâie şi am dat la rece. Intenţionez să  fac acest ceai în casă zilnic şi să-l iau cu mine pe post de Lipton Homemade ca să nu mai dau 5 lei pe o amărâtă de sticlă de icetea. I-o face Hugh Jackman reclamă, dar s-a terminat cu răsfăţul că nu mă ţine portofelul să beau drăcia aia a lor ambalată. Plus că banii economisiţi pot fi folosiţi pentru a-mi cumpăra cosmeticuţe 🙂
  • Am mare grijă ce şi de unde mănânc. Nu este un secret că vara este anotimpul toxiinfecţiilor alimentare iar eu sunt trecută prin una severă. Vreo 2 ani după faza asta nu am putut mânca lapte, struguri, banane … cum puneam gura pe ele cum dormeam pe wc.
  • Am zis de corp că nu mă decoltez prea mult, pentru faţă folosesc fond de ten mineral pentru protecţia solară, dau şi pe gât un strat.
  • Am la mine şerveţele umede şi un gel anti-bacterian pe lângă şerveţelele uscate. Folosesc aceste produse pentru a reduce disconfortul cauzat de căldura excesivă. Nu de puţin ori l-am pus pe bărbos să bage mâna pe sub bluză pe spate şi să mă şteargă cu un şerveţel umed. Iar în ceea ce priveşte igiena, fac duş de cel puţin 2 ori pe zi adesea cu apă mai mult rece decât caldă ca să mă răcoresc. Asta e plăcerea mea. Îmi amintesc că anii trecuţi prietenul meu insista că dacă facem duş fierbinte corpul va rezista mai bine la caldură. El făcea duş fierbinte, eu cu apă călâie. El transpira timp de 2 ore în continuu după duş stând în fund sub aparatul de aer condiţionat, eu eram bine mersi fresh. 🙂 Sucker!

Iar articolele sezoniere din reviste gen „scapă de celulită în 10 zile” mie mi se pare nişte tâmpenii. Când le văd dau pagina direct. Mi se pare normal să încercăm să arătăm bine tot timpul, pentru noi în primul rând.

Taguiesc pe Aly http://alysbeautyblog.blogspot.com/ şi pe Anka http://xmakeupyourmindx.blogspot.com/

{ 1 trackback }

{ 14 comments… read them below or add one }

Aly

Multumesc mult! Am s-o onorez cu prima ocazie! 🙂 F. interesante informatiile despre cremele cu SPF.

Răspunde

simona

exact ce ai zis tu despre SPF am descoperit si eu cand faceam o mica cercetare. studiile nu au fost inca definitivate, dar in mare parte cercetatorii s-au lamurit ce si cum.

eu m-am uitat peste produsele mele cu spf si toate contin oxybenzone , e chiar printre primele ingrediente ceea ce inseamna ca e in proportie mare in respectivul produs.

Răspunde

EZADA

Wow! Super informatiile legate de produsele cu factor de protectie. Nu am inteles insa – spui ca fondul de ten mineral protejeaza impotriva razelor solare? Eu folosesc zilnic si cu toate acestea deja m-am bronzat (pre rau!) pe fata.

Cat despre dusul rece vs dusul cald – barbosul are dreptate – daca vei face dus cald (nu fierbinte) eviti atat posibilitatea aparitiei unei insolatii cat si ajuti organismul sa isi mentina o temperatura constanta.

Răspunde

Gabriela

Şi eu m-am bronzat pe faţă un pic, dar fără nici o problemă gen uscăciune, riduri, aluniţe, pistrui (cum păţeam înainte vara). Sunt nişte ecrane acolo care te protejează de efectele nocive o perioadă, nu întreaga zi. Este un tip pe youtube care face tutoriale şi a zis mai demult că şi-a pus faţa la un aparat de măsurat afectarea tenului de către soare şi când avea machiaj mineral pe faţă procentul de „UV damage” era mult mai mic decât cu fond de ten normal.

Răspunde

peafowlady

Si eu sunt de parere ca partenerul tau are dreptate cu dusul, e posibil ca tu sa transpiri mai putin pt ca ai tenul/pielea uscat/a. Eu spre exemplu transpir pe toata perioada anului, chiar si iarna.

O intrebare pe care mi-o tot pun, oare exista creme care sa ofere protectie maxima atunci cand vine vorba de spf? Eu folosesc un spf 50 si tot m-a prins un pic soarele pe maini si fata. E foarte enervant pt ca in rest sunt ca branza.

Răspunde

Gabriela

Da, eu transpir mai puţin, el este şi ceva mai solid decât mine (ca să nu zic că-i supraponderal, deşi aşa este). Am încercat metoda lui dar tot a mea îmi este mai bună.
Nu cred că există protecţie maximă, cremele ne apără parţial, dar decât deloc… Eu pe faţă sunt bronzată cu urme de rame de ochelari 🙂

Răspunde

verenadoll

Buna, si eu vara aceasta am trecut pe produse cosmetice bio, dar nu oricare ! Am gasit cateva produse de machiaj bio foarte bune de la Nvey Eco, care nu contin conservanti, talc, parabeni etc. Aceste produse au si factor de protectie, ele se gasesc in Plafar, eu de acolo le-am luat si acum au si o promotie de -50%.

Răspunde

Alina

Felicitari pentru site! Citesc de cateva ore si chiar e foarte interesant si informativ.
Eu niciodata nu am folosit creme, lotiuni & stuff like that cu SPF mai mare de 50 dar am decis ca din vara asta voi incepe sa folosesc. Iar ceea ce ai scris m-a pus pe ganduri intrucat sunt foarte multe marci care promit ce-i mai bun, insa nu stiu care are produse mai eficiente si mai….sanatoase.
Imi puteti da niste exemple de asemenea produse bune?

Răspunde

Gabriela

Eu îţi pot sugera să cauţi pe internet lista cu ingredientele „nocive” din cosmetice. Vei găsi multe bloguri care detaliază aceste ingrediente şi efectele lor, precum şi sugestii de produse. Poţi începe uitându-te la Blogrol-ul meu, unde am o secţiune denumită Bloguri bio. 🙂

Răspunde

Carmen

Buna, spuneai ca ai scapat de ridurile de la ochi…..cum ai facut acest lucru, ce ai folosit? Ca eu ma chinui rau sa le ameliorez macar

Răspunde

Gabriela

Am folosit atunci crema pentru ochi Gerovital H3. Am dat dimineaţa şi seara câteva săptămâni bune ca să repar stricăciunile.

Răspunde

Carmen

Eu am 20 de ani … ridurile mi se datoreaza pozitiei in care dorm, mai mult pe partea stanga si dreapta, dar si folosirii indelungate de baton corector fara crema hidratanta in prealabil. Ca sa nu mai zic de expunerea la soare. Nu stiu inca ce o sa fac, daca sa o incerc si eu o perioada, parca ma tem sa o fac, fiind o crema antirid. Multumesc mult pentru raspuns!

Răspunde

Gabriela

Carmen, te bat!!! M-am uitat pe blogul tău la poze…unde vezi tu măi ca ai riduri la ochi!?! Potoleşte-te cu idei d-astea :)) Oricum, nu are ce să-ţi facă rău, eu de la 18 ani furam de la mama crema asta şi mă dădeam, hidratează foarte bine şi evident că se netezesc cutele pielii că nu mai ai pielea deshidratată în zona respectivă.

Răspunde

Carmen

Gabriela, poate ca am o mica problema la mansarda din moment ce eu mi le vad asa tare 😀 oricum cred ca o sa incerc crema de la Gerovital macar o luna, probabil catre iarna, deocamdata merg pe uleiuri de migdale si samburi de struguri seara – imi place tare mult combinatia, iar ziua pe o crema foarte hidratanta sub machiaj. Multumesc tare mult inca o data 😀

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: