Sunshine Award

Zilele trecute am stat numai cu şerveţelul sub nas şi am strănutat şi-n somn. Pe bune, m-am trezit strănutând pe tricoul prietenului meu care dormea buştean lângă mine. Nu ştiu cine m-a fericit cu guturaiul ăsta, dar mersi mult de tot persoanei… chiar m-am simţit prea bine în ultimul timp, parcă nu eram eu însămi. 🙂 Acum am revenit la împrăştiat tone de şerveţele peste tot. Când stăteam cu ai mei şi mă pocnea boala, făceam teanc de şerveţele folosite şi reciclate lângă pat, le luam când mă simţeam mai bine. Acum nici vorbă de aşa ceva, Danika vrea să-mi ia şerveţelul cu care-mi şterg nasul în timp ce-mi şterg nasul! Râdeam de verişoara mea când îmi spunea că-i fură pisica mâncarea din farfurie, dar uite că nici eu nu sunt mai brează. Şi ca să aveţi aşa o idee de penibilul situaţiei cu nasul meu, azi când mi-am suflat nasul am speriat un maidanez de la bloc, care de obicei e grămadă pe mine când mă vede.

Acum, despre premiu. Am primit un premiu virtual de la câteva fete dragi 🙂

Fetele de la care am primit premiul sunt: Roxana, Anda, Mika, Ruxi, Ramona J., Flori, Iepurilă, Roxie.Vă mulţumesc foarte mult că v-aţi gândit la mine şi sper că nu am ratat pe cineva. Am tot amânat articolul pentru acest „tag”, că m-am luat cu altele, dar iată 10 lucruri care-mi plac.

1. Îmi plac câinii de vânătoare şi câinii în general. Oricât de supărată aş fi, câinii parcă-mi iau supărarea cu o singură privire. Nu mai este un secret pentru nimeni că avem un zăpăcit d-ăsta de vânătoare, care este de fapt căţel de companie, iar pe aptitudinile lui de câine de lucru noi am băgat activităţi recreaţionale, că nu mă văd omorând animale ca sport.

2. Îmi place să mă joc Sims. Am cam ratat disertaţia deoarece în loc să lucrez la ea, eu m-am jucat Sims ca disperata. Următorul meu laptop va  avea specificaţii tehnice alese expres pentru Sims 3, căci acum nu am placa video suficient de bună iar prietenul meu nu mă mai lasă să mă joc pe compul lui. Cică-l deranjez şi-l înghesui la birou şi fac mizerie. Zice tipul care-şi aruncă ciorapii murdari pe jos în sufragerie, nu în coşul de rufe murdare.

3. Florile sălbatice. Aleg oricând un buchet de mărăcini înfloriţi în detrimentul trandafirilor sau a altor flori nobile.

4. Pâinea! Ştiu că se spune că pâinea prosteşte, dar la mine nu mai are ce strica.

5. Să mi se facă masaj. Eu stau cocoşată la birou din cauză că nu-mi supraveghez postura şi parcă mai uşor trece durerea de spate cu masaj decât cu gimnastică. 🙂

6. Să-mi bag nasul în blăniţa lui Dani şi să-i simt mirosul şi să dorm cu el în pat. El are păr scurt şi nu are subpăr, aşa că e uşor de întreţinut şi nu prea miroase, cu excepţia zilelor când se tăvăleşte în nămol. Oricât de însorit şi uscat e afară, Dani tot găseşte o baltă în care să-şi bage labele, dar trece cu un duş.

7. Îmi plac oraşele de provincie, preferabil cele din zonele montane şi sub-montane. Aş vrea să locuiesc într-un asemenea oraş, nu neapărat în România. Nu-mi reneg patria însă am vizitat alte ţări şi m-am simţit mai „acasă” acolo decât mă simt aici.

8. Îmi place să fac haz de necaz, preferabil cu verişoara mea care oricât de amărâtă ar fi, tot glumeşte şi se amuză de tragicul situaţiei.

9. Filmele şi serialele SF. Acum mă uit la V (cu extratereştrii) şi la Vampire Diaries. Iniţial Vampire Diaries m-a plictisit îngrozitor, îi ziceam Diaree de vampir, dar pe la ep. 8-10 a început să devină interesant şi au lăsat lăbăreala aia cu iubire şi suferinţă adolescentină şi au trecut la lucruri mai vampireşti.

10. Să fac baie, adică să stau acolo în cadă în propriul jeg, ca să îl citez pe Kramer din Seinfeld. Iarna cam asta este metoda de a mă încălzi, de vreme ce eu şi vara am mâinile reci şi sunt o friguroasă. Partea nasoală e că mi se usucă pielea de la apa fierbinte.

Acum 12 bloguri care-mi plac… a fost cam greu să aleg, de vreme ce urmăresc cu plăcere cam tot ce am în blogroll, dar voi încerca să fac o selecţie. Ofer deci acest premiu fetelor care mi l-au oferit iniţial, menţionate mai sus (ele au completat deja lista de plăceri) şi următoarelor persoane:

1. Dianais  http://universegoist.blogspot.com

2. Anca http://xmakeupyourmindx.blogspot.com

3. Katyna http://katynel.blogspot.com/

4. Deea http://deeabeauty.blogspot.com/

{ 4 comments… read them below or add one }

Anca

Awww thank you!

And we demand more Dani pictures!

Răspunde

Gabriela

Ei bine, în cazul acesta cred că vei fi bucuroasă să afli că mă gândeam să fac un post doar despre Dani, el este o parte importantă din viaţa mea şi este un haios, aşa că m-am gândit că poate se vor amuza şi alte persoane văzându-l ce caraghios este în poze.

Răspunde

Diana

Multumesc frumos! 🙂 O sa-l preiau curand!

Răspunde

deea

multumesc mult de tot gaby:*:*am mai primit acest premiu si nu as vrea sa ma repet(sper sa nu te superi pe mine)si in legatura cu cererea ta o incerc sa fac ceva!te poop:*

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: