Probabil aţi văzut aceste ingrediente pe lista cu ingrediente a produselor cosmetice. Le găsesc şi pe etichetele cu ingrediente pe unele produse de machiaj mineral. Ştiam că au ceva în comun cu siliconul, dar nu-mi era mie prea clar ce caută în machiajul mineral, aşa că m-am documentat şi m-am mai luminat, sper…
Methicone, dimethicone şi lista poate continua sunt polimeri ai siliciului cu oxigen, carbon, hidrogen. Când am citit prima dată că aceşti compuşi sunt siliconi mi-am imaginat tuburile acelea cu substanţă izolatoare care se pune între vană şi faianţă ca să se astupe spaţiul dintre şi apoi imaginea cu pasta aia pe faţă a venit ca un pumn în plex. Ce caută siliconul în cosmetice? Şi mai mult, de ce am găsit dimethicone şi methicone pe lista ingredientelor la produsele de machiaj mineral?
În funcţie de formula chimică, siliconul poate fi lichid (volatil sau nu), cerat sau cauciucat, iar proprietăţile sale izolatoare îl recomandă pentru a favoriza emolierea pielii. Anumite tipuri de silicon formează o barieră ce absoarbe sebumul şi împiedică astfel aspectul de ten lucios.
Iată pe scurt utilizările în cosmetică:
- lubrifiant
- agent de îngroşare
- absorbant şi agent de emulsionare
- bază lubrifiantă (de exemplu în fixativul pentru păr)
Dimethicone este unul dintre ingredientele destul de întâlnite în produsele cosmetice. Este un ulei pe bază de silicon care menţine pielea catifelată şi face ca produsul să se aplice cu uşurinţă, lăsând în urmă o suprafaţă netedă şi catifelată. O versiune a dimethicone este utilizată în cosmeticele rezistente la apă, care oferă adeziune superioară produsului pe piele şi păr.
Dimethicone şi methicone sunt tipuri de silicon pe care le putem accepta în cosmetice, deoarce formează un strat protector care împiedică deshidratarea pielii, umple ridurile şi liniile fine şi nu în ultimul rând, protejează pielea fără a bloca porii, spre deosebire de alte tipuri de silicon. Majoritatea persoanelor predispuse la acnee au folosit produse de machiaj mineral ce conţineau dimethicone fără a observa rezultate negative, cum ar fi agravarea acneei. Mai mult, methicone şi dimethicone protejează pielea împotriva posibilei micro-abraziuni cauzată de mica şi au proprietăţi anti-inflamatorii în cazul persoanelor cu rozacee (pentru care dioxidul de titaniu sau oxidul de zinc din machiajul mineral pot fi iritante).
Dar cred că vreţi să evitaţi produsele pentru păr care conţin dimethicone, deoarece se pare că dimethicone se fixează pe firul de păr, făcându-l poros şi degradându-l.
Dintr-o dată parcă nu mai sunt atât de speriată de methicone şi dimethicone, chiar dacă sunt ingrediente sintetice care contrazic pancarda de “100% natural” pe care o fâlfâie multe companii de machiaj mineral în faţa consumatoarelor.
Voi ce părere aveţi?







{ 1 trackback }
{ 8 comments… read them below or add one }
Gaby, daca o iei ad-literam, ingredientele astea sunt polimeri ai siliciului cu oxigen, carbon, hidrogen, iar siliciul, oxigenul, carbonul si hidrogenul sunt naturale => produsele cosmetice ce le contin sunt si ele naturale
Îmi place cum gândeşti, Flori
“Dimethicone şi methicone sunt tipuri de silicon pe care le putem accepta în cosmetice, deoarce formează un strat protector care împiedică deshidratarea pielii, umple ridurile şi liniile fine şi nu în ultimul rând, protejează pielea fără a bloca porii, spre deosebire de alte tipuri de silicon.”
Ooo, asta e bine! Eu tocmai ce-am folosit o crema 100% organica. Initial mi-a facut foarte bine dar dimineata m-am trezit cu fata foarte rau deshidratata, asa cum nu am mai avut niciodata! Ma bate gandul sa caut o crema cu dimethicone desi pana de curand unele opinii de pe internet ma convinsesera ca tot ce nu e organic/eco/natural e naspa rau!
Ioana,
Vorba vine. Mai încearcă creme bio, sigur nu ai găsit ceva potrivit. Ca tine am păţit eu cu o cremă Vichy pe care multă lume o laudă, dimineaţa parcă mă bătuse crivăţul întreaga noapte. Nu mi s-a potrivit.
Depinde de fiecare ce alegere face, mie îmi place să mă informez să ştiu de la ce mor
Da, ai dreptate! Am sa mai testez, inclusiv creme bio pana gasesc ceva care imi face bine.
eu mi-am luat cremele bio din gama yves rocher si imi plac tare mult
si sunt niste excelente baze de machiaj
si-mi mai place gama liv botanicals de la avon
nu hidrateaza ele foarte bine, dar la tenul meu cel gras nici nu e nevoie
Eu am incercat Creme 28 de la YON-KA special pt tenul deshidratat- o problema pe care chiar si tenurile mixte o au fara sa fim constiente de asta si tenul meu arata super, mai este si o masca hidratanta foarte placuta care-ti face tenul ca arate ca al unui bebelus a doua zi, Mask NO1.Poate va vor fi de ajutor..
Fetelor, inainte sa va cumparati o crema de fata…trebuie sa va documentati putin….despre tipurile de ten. Este normal ca o crema de la Vichy sa ii faca bine unei prietene, iar tie nu, pentru ca probabil aveti tipuri de ten diferite. De asemenea, sunt multe persoane care au tenul mixt, adica in zona t-ului sa fie gras si in rest mai uscat, si atunci trebuie sa foloseasca 2 creme…in zona t-ului pt ten gras iar in rest o crema hidratanta…cat despre dimethicone…cremele ce contin dimethicone sau mai bine zis primer-ele, ecranele totale sunt folosite ca baza de machiaj…acesta are rolul ca sa zic asa si de a “pastra” in structura lui machiajul…si atunci protejeaza fata si o face si mult mai usor de demachiat….