Sfaturi de machiaj pentru ochii descendenţi

Ochii mei au formă migdalată, dar colţul exterior nu prea are o formă care să-mi placă. Aşa că am căutat trucuri care să mă ajute să transform prin machiaj forma ochilor, să-i fac să pară mai mari, să-i evidenţiez. În mod normal, ochii sunt descendenţi dacă colţul interior este mai sus decât colţul exterior (droopy este termenul în limba engleză, cred că de la Droopy Dog… sau nu). Dar această tehnică merge şi pentru ochii mici (altă bătaie de cap).

Aceştia sunt paşii pe care îi urmez eu:

  • liniez ochii de la colţul exterior până la jumătate şi duc puţin linia în sus, ca şi cum aş face o codiţă; ridic puţin forma ochilor astfel; nu las linia aşa dură traseu de creion, o smudge-uiesc cu fard închis
  • aplic fardul mai închis în forma de V pe jumătatea exterioară iar pe jumătatea interioară aplic fard mai deschis; uniformizez ca să nu am linii dure între culori că nu vreau să am tablă de şah pe ochi, ci umbre de culoare
  • liniez cu fard zona inferioară a ochiului tot până la jumătate – folosesc fard pentru că este mai puţin dur decât creionul; dacă folosesc creion estompez linia dură cu un beţigaş sau cu o pensulică fină şi mică
  • rimelez doar genele din colţul exterior insistând pe vârfuri şi foarte puţin pe cele din colţul interior, pentru a accentua colţul exterior şi a „ridica” optic colţul ochiului
  • opţional, aplic gene false – jumătăţi de gene false, pe care le lipesc pe linia de creion, tuş, liner, cu singura diferenţă că la colţul exterior al ochiului poziţionez geana falsă un pic mai sus de linia de gene şi unesc cu rimel genele false şi cele naturale.

{ 14 comments… read them below or add one }

Andreea

Puoza! We demand a picture! 😛 Nu cred ca am vazut niciodata un machiaj realizat de tine.

Răspunde

Gabriela

Am încercat dar nu au ieşit ok pozele.

Răspunde

Shopperita

Si mie mi-ar placea sa vad niste poze! 😀

Răspunde

Katyna

Poze, poze, poze…:))
Oricum apreciez efortul de a explica atat de amanuntit 😛

Răspunde

Gabriela

Voi încerca dar nu promit rezultate bune 🙂

Răspunde

ana

Buna,
Ai cumva un sfat pentru machiajul ochilor umflati in permanenta ? Precizez ca am pungi de cind eram copil, nu am probleme cu rinichii, nu stau mult la calculator etc. As vrea sa reduc cumva imaginea de om vesnic obosit:(

Răspunde

Gabriela

Şi eu am problema asta cu „om veşnic obosit”, dar eu o am de la cearcăne. Uite în filmuleţul ăsta mi se pare că are un truc bun, să aplici corectorul pe umbra pe care o fac pungile şi nu mai sus. Poate te va ajuta şi pe tine.
http://www.youtube.com/watch?v=or6OX2kGM98

Răspunde

nevermooore

Pfff!!! e criminal tipul!!!
Bun sfatul, trebuie incercet musai cand mi-o trece gripa cu care m-am pricopsit. Si eu am minunate pungi, imi aduc aminte ca atunci cand am observat ca nu imi mai dispar, am plans o saptamana gandindu-ma ca oamenii or sa zica ca sunt pungi de betivan:(( …io numai la astia am vazut pungi sub ochi. Oricum cauzele sunt multiple si la inima poti avea ceva. In fine…
Tu vesnic obosita???…Fugi de aici….
Am voie sa spun ca arati al naibii de bine???…am???…am????:P

Răspunde

Gabriela

Of… mi-a trecut mie răceala şi acum te chinui tu.

Sunt ferm convinsă că aveam stratul gros de anticearcăn atunci când ne-am văzut… 🙂

Răspunde

bleuciel

Offtopic: Gabriela, am incercat sa-ti trimit un email, dar nu reusesc. Am probleme de vreo saptamana si ceva. Imi spune ‘address not found’. Stii cumva ce se intampla?

Răspunde

Gabriela

Nu stiu care este problema, primesc mailuri pe adresa asta. Mai încearcă gabriela@manie.ro şi dacă nu reuşeşti zi-mi şi-ţi dau adresa mea personală.

Răspunde

Adamantix

Caut de ceva timp tipuri de machiaj pentru ochi descendenti, eu avand problema asta. Niciun machiaj nu arata asa cum ar trebui sa arate si din cauza ca ochii sunt „lasati”, toata fata capata un aspect oarecum trist.
Mersi pentru sfaturi si mai astept idei pe aceasta tema. Si niste poze ar fi binevenite 🙂

Răspunde

Gabriela

🙂 Mă voi mobiliza să fac şi poze pas cu pas, deşi nu prea-mi ies, îmi iese o faţă d-aia de cartof… trebuie să-l pun pe prietenul meu să mă pozeze

Răspunde

ana

multumesc 🙂

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: