Răsfăţul meu de la Akamuti

Mâine sau poimâine voi anunţa câştigătoarea la concursul de articole şi voi face de asemenea şi extragerea pentru un set de farduri minerale din shopul de pe breslo. Vă zic de acum că am fost neplăcut surprinsă să constat că au fost nereguli la votare. Nu mă aşteptam…

Şi tot poimâine, adică sâmbătă, voi anunţa şi câştigătoarele loţiunilor de corp solide.

Momentan vreau să scriu despre săpunul negru african de la Akamuti şi despre crema cu primulă. Am încercat în trecut un produs Akamuti… nu unul foarte elaborat, un amestec de ulei de migdale cu unt de cacao care mi-a plăcut foarte mult, inclusiv pentru faţă.

Când mi-a trimis o prietenă nişte săpun negru african de la Akamuti (varianta lichidă), mi-a zis că-mi va plăcea mult săpunul african, că-ţi lasă pielea fină şi aerată. Eu recunosc că am fost puţin sceptică, mi se părea ireal ca un săpun să aibă un efect atât de deosebit asupra pielii. Dar când l-am încercat m-am convins că într-adevăr curăţă pielea fără să o usuce şi lasă un făţău foarte fain.

Săpunul negru african în varianta solidă arată ca un pietroi maro. În mod tradiţional, săpunul negru este făcut în mod diferit faţă de săpunul clasic. La cenuşa obţinută din arderea diverselor frunze şi scoarţe de bananier, palmier etc. se adaugă apa, apoi unt de shea, palmier, cacao pentru a fi saponificate. Femeile tribului amestecă manual săpunul cel puţin o zi, apoi îl lasă să se odihnească câteva săptămâni. Fiecare trib şi regiune are propria sa reţetă pentru acest săpun şi culoarea săpunului negru african variază între diverse nuanţe de maro (săpunul african care este negru este contrafăcut, este vopsit negru cu coloranţi  şi nu a văzut în viaţa lui moacă de african).

Săpunul african poate fi utilizat pe întreg corpul, inclusiv la spălarea părului. Este folosit pentru pielea cu probleme, cum ar fi acneea, eczeme, scalp iritat cu coji.

Eu am încercat varianta lichidă de la Akamuti, mai întâi cea fără uleiuri esenţiale, apoi cea cu patchouli & frankincense .

Varianta neparfumată

  • face spumă abundentă
  • curăţă delicat şi lasă tenul curat, luminos, fin şi aerisit
  • este favorita mea din cele două

Varianta parfumată cu ulei esenţial de patchouli & frankincense

  • face spumă abundentă
  • curăţă bine dar mie îmi usucă un pic faţa, este mai potrivită pentru tenul gras
  • miroase foarte plăcut şi curat, un pic masculin dar fain
  • pe aceasta am încercat-o şi pentru păr şi nu ne-a plăcut, ne-am trezit amândoi cu cuibuleţe de piele uscată gen mătreaţă dar nu era mătreaţă, părea că nu ne-am clătit bine. La mine aşa am crezut, că am o claie, dar Bărbosul e tuns scurt şi nu avea cum să nu se clătească bine.

Ambalajul cu pompiţă este practic, dar din păcate săpunul rămas pe ţeava pompiţei se întăreşte un pic şi trebui să apăs zdravan ca să scot dopul dacă nu-l folosesc zilnic. Dar imi place foarte mult, mai ales varianta fără uleiuri esenţiale, care este blândă cu pielea, deşi varianta parfumată miroase super, merge vara, pentru duş. 🙂

Ingrediente:  săpun negru african (unt de shea saponificat, ulei de cocos, păstai de cacao/boabe), apă organică de trandafir. La cel cu uleiuri se adaugă Frankincense Essential Oil (Boswellia carterii), Patchouli Essential Oil (Pogostemon patchouli).

Preţ: 38 de lei 200 ml dar pentru faţă este foarte spornic, eu îl am de ceva timp şi abia sunt la jumătate.

Săpunul negru lichid de la Akamuti l-am luat de la naturissimo.ro, care aduce produsele Akamuti în România. Înainte luam  Akamuti din UK, de la un shop de cosmetice bio online, acum însă e mai la îndemână.

Crema cu primulă (Evening Primrose Day Cream este numele ei de botez) de la Akamuti o am într-un borcănaş de plastic că e primită tot de la prietenă. Ştie că am probleme cu tenul şi m-a nimerit cu crema asta super grasă şi hrănitoare. Miroase delicat a trandafiraşi şi un pic a ceară, aspectul şi textura sunt de unguient dacă o las la temperatura camerei, se distribuie foarte uşor pe piele şi hrăneşte pielea uscată ireproşabil. Este absorbită mai greu în piele şi adesea am nevoie doar de puţină, dacă pun prea multă trebuie să şterg excesul. O folosesc în special seara de 2-3 ori pe săptămână, iar a doua zi nu mai simt nevoia de cremă după ce mă spăl pe faţă, mă rezolvă pe termen lung. Excelentă pentru pielea uscată.

Crema are doar ingrediente naturale: ulei din sâmburi de caise, ulei de primulă, ceară de albine organică (cera alba), ulei şi seminţe de zmeură, ulei de alune, ulei esenţial organic de muşetel, ulei esenţial de patchouli, ulei de jojoba, ulei esenţial de trandafir.

{ 12 comments… read them below or add one }

Mirabela

Am folosit si eu crema de cu avocado de la Akamuti, e foarte faina dar cam grasa pentru tenul meu. Oricum imi plac la nebunie produsele lor. Sapun negru am folosit doar cel clasic de la Akoma, foarte bun pentru tenul gras, imi cam usca tenul dar foloseam apoi untul de shea. Cred ca o sa incerc si eu varianta lichida, dupa ce termin cele 3 geluri de fata pe care le am momentan. Pentru par a fost dezastru, a fost prima si ultima incercare de a-l spala cu sapun.

Răspunde

nevermooore

Sapunul negru african este pe lista mea de prioritati in viitorul apropiat, indiferent sub ce forma, presupun ca vor fi amandoua. Spun apropiat, deoarece lista prezenta este plina de ceaiuri fierbinti, lamai, chestii de supt si aici ma refer la tantum verde, fervex si sosete cu otet. Pana acum din produsele africane am incercat sapunul de Alep cu care m-am spalat inclusiv pe par. Dupa ce m-am uscat, parul meu arata ca o matura atacata iar mutrita mea exact ca in avatarul meu de aici. Dar am continuat sa ma spal cu el, am inteles ca parului ii trebuie o perioada de acomodare cu produsul. Si mi-a mai placut pudra Ghassoul, e un rasfat pentru piele. Inca nu l-am incercat pentru par, dar urmeaza.

Răspunde

Gabriela

Hm… am şi eu argilă Ghassoul sau ceva de genul. Nici nu am apucat să o folosesc. Ia să mă uit eu mai cu atenţie la ce am în sertar.

Răspunde

nevermooore

Hi hi! Din cauza gripei imaginatia mea o ia usor razna, deja te vad deschizand un sertar care nu se mai termina….cu tot felul de chestiute in el…… ideea este sa gasesti pudra :)). Este Ghassoul sau Rhassoul, poti face masti pentru fata si corp, cele cu miere sunt papa bun pentru piele, trebuie sa stai cam 10-15 minute cu ele, apoi daca te mai dai si cu ulei de argan dupa ce te limpezesti, deja devine dezmat.

Răspunde

Gabriela

Am găsit-o. O voi pune la muncă pe miss argila marocană

Răspunde

Stefania

Eu Ghassoul-ul l-am aplicat pe par deoarece plecasem intr-o vacanta si mi-am uitat samponul dar aveam pudra asta la mine.Si cum in zona in care eram nu aveam incredere sa-mi cumpar sampon am zis s-o folosesc.A iesit relativ repede din par si vreau sa pun ca, parul meu nu s-a mai ingrasat asa de repede ca inainte.In schimb nu spala f f bine ca un sampon dar este acceptabil.

Răspunde

alexandra

eu sunt iremediabil indragostita de sapunul negru african (forma bruta, solida, cu shea si cenusa de cacao). il folosesc pentru fata (pe care a curatat-o si a luminat-o), corp si par, dar si pentru fetita mea pe care nu o mai ating cu niciun alt sapun. renuntasem de mult la sapunuile clasice in favoarea celor facute manual la rece, dar nu se compara nimic cu sapunul african… iar ca modalitate de folosire, eu desprind din el o bucatica (de marimea unui bob de mazare), umezesc palmele si bucatica asta face o spuma incredibil de fina si abundenta. este clar de incercat!

Răspunde

sil

Se pare ca numai mie nu mi-a mers sapunul negru de la Akamuti, ca zau ca ma tinea fata dupa ce ma spalam si nici macar nu sunt posesoarea unui ten gras. In ceea ce priveste crema de zi Evening Primerose, altfel sta treaba. Doar o cantitate mica pun iarna si gata cu pielea de crocodil, pacat ca nu miroase ea mai stralucit.
Din categria cu „parfum” si mai nefericit, as mai mentiona untul de shea cu iz de cenusa, precum si cel de migdale dulci cu aroma „yummy” de untura.

Răspunde

Loreea

Buna 🙂 ,
Vroiam sa incerc si eu acest tip de sapun, am vazut pe mai multe site-uri ca are review-uri bune, acum sper sa se impace bine si cu tipul meu de ten ;)) Voi de unde l-ati procurat, in afara de site-ul prezentat, naturissimo.ro ? Am intrebat la farmacii & plafar si nimic :-?? se uitau stramb la mine :))

Răspunde

Gabriela

Nu cred că-l vei găsi încă în magazine, doar în cele online care vând produse naturale.

Răspunde

Gia

Eu l-am luat de pe shoppiness.ro la 29 lei (130 grame). Am vazut ca au si varianta lichida.

Răspunde

Anca

Eu l-am luat dintr-o farmacie din sectorul 6. Farmacia Sulfin. Au si site, dar l-am cumparat din farmacie. Aici si harta: http://farmshop.ro/contact-farmshop

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: