Loţiuni de corp solide – Guest Review

Bun, am încurcat Irinele 🙂 Cu scuzele de rigoare pentru confuzia pe care am făcut-o, iată un nou guest review.

Irina a câştigat o loţiune de corp solidă oferită de Loţiuni de corp solide şi mi-a trimis opinia ei despre produs.

„Am câştigat pe blogul Gabrielei o loţiune de corp solidă „Burtica fericită” şi am fost super, super nerăbdătoare să o primesc, pentru că era prima mea loţiune de acest fel şi pentru că oricum sunt curioasă din fire şi mă entuziasmez de fiecare dată cand îmi cumpar sau primesc ceva nou.

Nu ştiam la ce să mă aştept de la această loţiune, dar sunt foarte încântată. O folosesc seara, după duş şi îmi lasă o piele atâââât de fină şi hidratată. Pe vremea asta când în general pielea mea este uscată o găsesc absolut necesară şi perfect adaptată nevoilor mele. Loţiunea se topeşte imediat în contact cu pielea şi e foarte uşor de aplicat (iniţial când am văzut-o mi-am zis: oare cum se face? Mă bucur şi că e 100% naturală, îţi dai seama şi după miros. În felul asta ştiu sigur că pielea mea dragă nu intră în contact cu tot felul de ingrediente dăunătoare.

O folosesc în principal pe abdomen şi picioare, pentru a preveni apariţia vergeturilor şi pentru a le trata, că da, am. Nu evidente, dar sunt şi mă stresează.

E o plăcere fantastică, un adevarat răsfăţ să folosesc această loţiune şi le mulţumesc şi Gabrielei şi Alexandrei pentru acest cadou.

O RECOMAND!!! Intraţi şi voi în magazinul de pe Breslo al loţiunilor solide, că poate vă face ceva cu ochiul, merită! Mie-mi fac cam multe :)) Aştept sărbătorile!”

Eu am luat ciocolata de casă (sic, aia care nu mai este pe stoc) şi am primit şi mostre de „Burtica fericită” şi „Salvează-mi pielea”, aşa că voi scrie şi eu despre ele în curând. 🙂

{ 3 comments… read them below or add one }

Irina

Se pare ca a disparut si commentul meu de sambata 🙁 Voiam doar sa iti zic ca as fi vrut eu sa dau atatea „lovituri” pe aici, dar nu a fost asa… Nu e vorba de aceeasi Irina… suntem altele :)) Adica subsemnata, am castigat lotiunea de corp solida, nu am participat la concursul de articole 😛 Dar promit ca ma straduiesc sa castig mai multe pe aici… Sper sa ai „gura aurita” :))

Răspunde

Gabriela

Oh shit! V-am încurcat 🙂 Mii de scuze, Irina, repar acum greşeala. Din păcate am ajuns la stadiul la care sunt copleşită de cantitatea de interacţiune pe mail.

Răspunde

Irina

Pfff… esti invidiata sa stii :)) Sunt fascinata sa primesc mailuri :))

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: