Ce produse am (re)descoperit in 2012

Mă gândeam la o retrospectivă a anului precedent… nu din punct de vedere al realizărilor (vorba aia, să nu ne deprimăm fără motiv) ci din altă perspectivă. Una care-mi face mereu plăcere: ce produse am descoperit. Iar aici mă refer la produse care chiar îmi plac şi care m-au impresionat plăcut.

  • Crema Melcfort de la Gerocossen este una dintre cremele de la care nu am avut aştepări dar care m-a lăsat cu gura căscată. Pentru mine este una dintre cremele favorite. Mă gândeam să zic „minune” dar nu e chiar minune, însă hidratează, are un miros foarte plăcut, pot să o aplic şi apoi să mă machiez fără să mă gândesc că am reziduu gras de la cremă pe faţă, netezeşte şi face pielea luminoasă, reduce roşeaţa … nu am destule cuvinte de laudă. Am scris pe blog despre ea aici.
  • Crema pentru gomaj Gerovital H3 este o redescoperire după ce am tot încercat produse de gomaj. Poate fi pusă ca mască şi apoi masată ca să elimine impurităţile şi celulele moarte şi lasă în urmă un ten curat şi fin, fără să usuce pielea sau poate fi folosită ca scrub uşor zilnic cum fac uneori. Am scris deja despre ea aici.
  • Glosurile ELF au fost o altă surpriză plăcută, am…vreo câteva culori până acum. Vine şi rândul lor la pozat curând.

2013-03-25 02.49.10

  • Deodorantul Fa Nutriskin cel mov este deodorantul pe care-l folosesc în prezent. Este moale şi alunecă uşor pe piele, are un miros plăcut, nu am absolut nicio problemă cu el în utilizarea zilnică. Nu l-am folosit la cele 38 de grade ale verii dar cred că va fi ok. Articol aici.
  • Balsamul Balea cel mov a fost descoperit întâmplător şi ce m-a uimit a fost cât de fain lasă părul, ţinând cont că este super ieftin. Am povestit şi despre el aici.
  • Şamponul Hofigal m-a surprins foarte plăcut, aveam un păr tare lucios de la el, fără probleme ale scalpului. Dar formula cam apoasă mă determina să pun ca nae prostu şi îl consumam repejor. Review aici.
  • Loţiunea bronzantă Alverde – singura mea şansă să am altă culoare în afară de cea foarte deschisă. Este un produs foarte bun, hidratant, bronzul este uniform, vizibil. Am scris mai detaliat despre ea aici.

2013-03-25 02.50.08

  • Gelul de duş Yves Rocher cu cafea vine pe filiera mătuşa-mea, ea ne-a făcut cunoştiinţă şi menţine iubirea. Love love love cum miroase! Articol cu ultimele picături aici. Nu sunt singura topită după mirosul lui, a mai fost pe lista de favorite şi pe alte bloguri.
  • Produsele Tesori D’Oriente sunt o descoperire recentă şi ador mirosul celor din gama Hammam. Uleiul mi-a fost făcut cadou, parfumul l-am luat eu din dorinţa de a chinui toate nasurile din jurul meu cu acest miros 🙂 Articol de ridicare în slăvi curând.

2013-03-25 02.51.01

Cam astea sunt produsele care în 2012 m-au impresionat din diverse motive (calitate, raport preţ-calitate sau pur şi simplu mi-au răsfăţat simţurile) şi pe care le-am recumpărat şi voi continua să le cumpăr.

{ 3 comments… read them below or add one }

dianafoc

Mersi fain de articol! abia astept sa testez si eu minunatiile din lista ta!

Răspunde

Gabriela

Mulţumesc de vizită şi comentariu, cu ocazia asta ţi-am descoperit şi eu blogul 🙂

Răspunde

bleuciel

Deodorantul Fa l-am luat la recomandarea ta si sunt fff multumita de el. Boujois deo spray pe care l-am folosit ani de zile inainte incepuse sa ma irite rau de tot la axila.
Ca un facut, majoritatea produselor din lista ta fie imi plac si mie fie am in plan sa le achizitionez (vezi crema de fata Melcfort). Insa gelul de dus cu aroma de cafea tot nu-mi place. Cred ca sunt singura de pe planeta, toate colegele de sv sunt innebunite dupa el :)))

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: