Aventuri pe scurt în weekend

După cum aţi văzut, în ultimul timp am cam tras mâţa de coadă cu blogul. Am avut mult de muncă şi zero chef de activităţi reacreaţionale.

Dar mi-am încărcat bateriile într-o mini-vacanţă la munte alături de verişoara mea. Am găsit cazare foarte ieftin într-o căsuţă, Căsuţa Ella din Sinaia. Cum m-am uitat eu pe hartă, m-am gândit că str. Aosta 35 e chiar în centru, în vecinătatea hotelului Sinaia. Aşa că i-am zis vară-mii că suntem cazate chiar în centru, ca măharii. Când am ajuns pe respectiva stradă, am luat-o la deal vreo 10 minuţele cu bagaje până am găsit nr 35 dar ne-a prins bine, am stimulat apetitul. Cum să luăm taxi, doar nu am venit la munte să stăm ca babele în maşină, trebuie să facem mişcare şi să ne bucurăm de aerul curat, nu? Deşi cam gâfâiam noi când am ajuns, cu bagaje. Dar cazarea a fost faină, cu tot ce trebuie, inclusiv linişte şi nişte pisoi haioşi. Am văzut şi tot Peleşul, că l-au deschis. Numai cu telescaunul nu am apucat să experimentăm senzaţii tari, sau cum a zis aia mică, să vomităm prânzul pe locuitorii din Sinaia, că s-a stricat vremea duminică. Dar am avut parte de senzaţii tari la restaurantul din incinta hotelului Sinaia, unde am târât-o pe vară-mea. Cină cu taraf şi dansuri populare live, de ne trepidau cartofii în farfurie. După asta am decis să alegem un loc mai liniştit, restaurantul… Bucegi parcă. Mâncarea super bună. Verişoara voia să vadă şi ea un urs carpatin că cică mai coboară din munţi şi terorizează turişii şi i-a fost îndeplinită dorinţa. În restaurantul Bucegi era unul lăţit pe perete, alături de capre şi fazani împăiaţi cu feţe supărate şi gata de atac asupra sarmalelor.

{ 4 comments… read them below or add one }

Pinkie

Ma bucur ca ati avut parte de un we minunat. Am notat ca trebuie luat taxiul spre Casuta Ella :p

Răspunde

Gabriela

Nu trebuie, se ajunge super uşor dar vară-mea e o leneşă care nu a făcut în viaţa ei sport. Dacă se plimbă prin parc face febră musculară. Şi nu, nu are 100 de kg, dimpotrivă, e piele şi os.

Răspunde

Andreea

Sa va fie de bine si… la mai mare (respectiv munte, dupa preferinte :D)

Răspunde

dana-casuta ella

..multumesc, inca o data ,pentru vizita..pisoii s-au facut mari,au inflorit muscatele,am facut si dulceata de cirese,asa ca..suficiente motive,zic eu,pentru o noua vizita 🙂

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: