Antiperspirant pentru picioare

Neajunsurile internetului şi ale comunicării cu alţi Homo Sapiens este că adesea apar divergenţe de opinii. Nu de puţine ori îmi vine să trântesc un „nu te reproduce” sau „eşti retardat/ă” unora cu cu care vorbesc, dar bunul simţ mă opreşte. Asta este, câte capete, atâtea idei. Încerc să fiu tolerantă, deşi în realitate sunt ca oricare dintre voi, cu prejudecăţi, simpatii, antipatii şi idei fixe. Asta ne face umani. Ştiţi ce mai are specia umană definitoriu? Mirosul!!!

feetAm un animal în casă (mă refer doar la cel patruped aici, ca să nu se supere bărbosu’) şi oamenii miros de 100 de ori mai deranjant decât sărmanul câine care se linge la fund, la organele de reproducere, face baie o dată pe lună etc.

Aşa că am ajuns evident la o latură a cosmeticii denumită „igiena personală”. Parte din această latură sunt antiperspirantele. Azi despre câteva asemenea produse pentru a combate mirosul neplăcut al picioarelor. Îmi amintesc ce-mi zicea cineva „Dacă nu port din piele îmi put chişioarili”. Replica mea la chestia asta este „Îţi put chişoarili pentru că nu ti dai cu antipierspirant”.

Aveam aceeaşi problemă, dar când purtam cu precădere încălţăminte din piele. Depinde, bănuiesc, de chimia fiecăreia. De când port sintetice nu mai am grija mirosului neplăcut. Doar când port cizme la 15 grade folosesc antiperspirant (da, ştiu, sunt nebună, dar am niste cizme pe care le ador, aş dormi cu ele).

Până acum am încercat aşa:

  • crema antiperspirantă de la Oriflame: destul de eficientă, am încercat-o cu nişte pantofi din piele care erau un fel de saună; cu crema aceasta miroseau doar puţin când apropiam nasul de degetele de la picioare (da, sunt flexibilă…sau cel puţin eram), în nici un caz nu se simţea mirosul atunci când mă descălţam.
  • sprayul albastru de la Dr. Scholl: cel mai eficient dintre cele încercate, eficient chiar şi cu ciorapi sintetici, subţiri, din naylon şi elastan sau ceva de genul, sigur ştiţi ciorapii ăia odioşi la care se duce firul când ţi-e lumea mai dragă şi care favorizează apariţia mirosului neplăcut neabsorbind transpiraţia precum ciorăpeii din bumbac; se găseşte în farmacii şi supermarketuri, este cam…12-14 lei parcă.
  • spray pentru picioare de la Bottega Verde cu mentă, cu miros mentolat: este genul de produs cu pompă şi iese ca un fâs, nu este ca un spray deodorant, care distruge stratul de ozon. Nu mi-a plăcut nici acesta, nu s-a înţeles deloc cu chimia mea. La finalul zilei, când scoteam picioarele din încălţăminte, picioarele mele miroseau tare dubios şi neplăcut, nu a transpiraţie ci a…ceva greu de definit, dar neplăcut. L-am luat de la o farmacie, a fost…nu contează cât a fost, nu-l recomand.
  • spray Dr. Scholl roz. Nu a fost prea eficient pentru mine, nu este heavy duty; costă cât varianta albastră.

Şi piesa de rezistenţă: într-o zi am pus mâna pe spray-ul Rexona şi am dat între degetele de la picioare. A fost eficient, nici nu-mi mai cumpăr antiperspirante speciale pentru picioare. Iar dacă port şoseţele subţiri din bumbac în adidas sau balerini nu am nici o problemă. La balerini port tălpici speciali ca să nu-mi transpire piciorul, nişte soşeţele care au forma balerinilor şi nu se văd, i-am luat de la Deichman.

Sugestia mea: dacă trebuie să încălţaţi o pereche de încălţăminte în care ştiţi că aveţi probleme şi nu aţi mai luat antiperspirant pentru picioare, antiperspirantul pentru axilă face treabă bună, chiar şi cel stick, doar că la acesta trebuie luat puţin produs cu degetul şi masat între degetele de la picioare.

Voi aţi încercat alte produse eficiente?

Vedeţi şi Scrubul pentru picioare de la Freeman

{ 21 comments… read them below or add one }

Valentina

Eu folosesc o crema de picioare care are ulei din arbore de ceai de la Styx. Este extraordinara. Uleiul din arbore de ceai este antimicotic extraordinar.

Răspunde

Gabriela

Este cea pe care scrie Fuss gel într-un tub alb cu verde? Că parcă am văzut într-un filmulet pe youtube şi am reţinut numele de styx.

Răspunde

Mika

Interesant post,doar ca niciodata nu mi-am pus problema mirosului picioarelor.Ca si tine sunt flexibila si imi pot mirosi si singura talpile(suna funny chestia asta) si niciodata nu am simtit vreun miros anormal. Nu prea am probleme de genu sincer,mama foloseste Dero cu levantica si daca transpir miroase ciorapul si piciorul la fel ca si Dero cu levantica=)).

Răspunde

Gabriela

Nu toată lumea este atât de norocoasă 🙂

Răspunde

lavy

mersi de sfaturi…eu am probleme cu vreo 2 perechi de incaltari…pe care evident nu le mai port…miros ele, nu piciorul meu:))

Răspunde

Gabriela

Şi eu am păţit aşa ceva, a intrat mirosul în material şi nu a mai ieşit, chiar dacă am dat cu oţet, spray mâncator de mirosuri şi alte asemenea.

Răspunde

adela sirghie

foarte interesant beauty tip cu deo de axila!
o sa incerc si eu!
nu am probleme mai deloc, folosesc mai degraba preventiv. Pana acum am folosit bottega verde, cu menta si ceai verde, cel pe care cred ca l-ai folosit si tu, dar care la mine a functionat. Tot de la botrega verde mai am si niste saruri pentru picioare, de pus in apa cand simti ca te dor asa de tare ca parca ai luat foc, cand sunt umflatte si grele ca piatra de moara. Au un miros cam nasol, de medicamente revarsate pe gresia din baie, dar m-au scapat de niste dureri teribile.

Răspunde

Gabriela

La mine Bottega nu a fost ok, nu m-a iubit 🙁 şi aşa de încântată am fost când l-am luat…
Pentru picioare obosite sau umflate de prea mult efort eu folosesc un gel pentru uz veterinar, cu menthol şi proprietăţi anti-inflamatoare, sedative, etc. L-am cumpărat când şi-a luxat căţelul un picior şi masându-l am observat ce efect avea asupra pielii mâinilor, o ‘îngheţa’ şi o amorţea puţin, aşa că mi-a venit ideea să îl utilizez în mod curent pentru picioarele chinuite pe care le-ai descris tu, pentru dureri de cap, înţepături de ţânţar etc. şi nu am mai căutat alte produse în acest scop la farmacie 🙂 Noroc cu prostănacul de câine.

Răspunde

Alice In Vintageland

Cat de adevarat e primul paragraf – ca si in viata de zi cu zi si pe net intalnesc tot felul de oameni (foarte multi sunt misto, dar la fel de multi sunt brain dead), uneori primesc niste mailuri incredibile in cel mai negativ sens! Cat despre antiperspirante pentru picioare, nu prea folosesc, dar intamplarea face ca ieri mi-am comandat doua de la Avon (am vazut un catalog pe birou si nu m-am putut abtine, parca ma indemna sa cumpar ceva), am sa comunic rezultatele!:)

Răspunde

Gabriela

Chiar te rog să comunici rezultatele, apreciez orice contribuţie, oricât de neînsemnată. 🙂
Eu nu am folosit multe produse Avon, aşa că nu voi putea oferi o opinie şi despre ele, deşi sunt apreciate de multe persoane. Cele câteva produse pe care le-am luat nu mi s-au potrivit aşa că am abandonat această companie.

Răspunde

Alice In Vintageland

Da, ai dreptate, nu m-au incantat peste masura nici pe mine – spray-ul miroase frumos a levantica, dar numai pentru cateva minute – apoi nimic, crema emolienta e mai buna insa cred ca ar fi mai bine sa o aplic peste noapte cu sosete in picioare – insa pe caldura aceasta numai gandul ma ingrozeste!:)

Răspunde

Gabriela

Nici mie nu-mi place că intră greu crema Dr. Scholl în piele, dar acum 2 ani aveam nişte călcâie…mă durea pielea şi făcusem răni, chiar dacă frecam cu piatra ponce la duş. Pe răni am dat cu unguient cu antibiotic iar pe restul zonelor cu crema şi chiar am fost fericită că a mers că mă aoleam la fiecare pas.

Răspunde

Maria

Sunt interesat de numele cremei folosite pentru catelus.
Multumesc.

Răspunde

Gabriela

Maria, pentru căţeluş? La ce cremă te referi? Pentru căţeluş folosesc doar şampon de bebeluşi şi când are pernuţele crăpate îl dau cu cremă Nivea sau ulei de măsline pe pernuţe. Atât. 🙂

Răspunde

Maria

Cu cateva posturi mai sus ai vorbit de crema aceea, de fapt ai spus gel nu crema acuma vad.Imi cer scuze pentru confuzie.
„Pentru picioare obosite sau umflate de prea mult efort eu folosesc un gel pentru uz veterinar, cu menthol şi proprietăţi anti-inflamatoare, sedative, etc. L-am cumpărat când şi-a luxat căţelul un picior şi masându-l am observat ce efect avea asupra pielii mâinilor, o ‘îngheţa’ şi o amorţea puţin, aşa că mi-a venit ideea să îl utilizez în mod curent pentru picioarele chinuite pe care le-ai descris tu, pentru dureri de cap, înţepături de ţânţar etc. şi nu am mai căutat alte produse în acest scop la farmacie”.

Răspunde

Gabriela

aaaa, da, uitasem despre menţiunea asta.
Este un produs de la Institutul Pasteur, se numeşte EQVAGEL CM. Este 12-15 lei la pet-shop, are 150 de grame, e un tub mărişor şi alb cu scris albastru. Are menthol, camfor, alcool izopropilic şi gel hidrosolubil.

Răspunde

Maria

Iti multumesc frumos

Răspunde

mascha

Recomand acest produs : http://www.biobeauty.ro/products/436-maini_si_picioare/2771-lapte_relaxant_pentru_picioare_cattier.mbs
Lasa o senzatie excelenta de racorire dupa folosire.

Răspunde

Marius

Eu folosesc antiperspirantul odaban de cativa ani…l-am comandat acuma de pe http://www.odaban.ro ca l-am gasit mai ieftin la producator. Desi pare un pic cam scump, 60 de lei, daca iei in calcul ca te tine 4-5 luni o sa vezi ca merita. Multa sanatte

Răspunde

andreu4you

Si eu folosesc Odaban si este cel mai bun. Au mai multe produse si sunt made in germany deci asta spune tot….pop parea un pic scumpe, la 60 de lei dar daca iei in calcul ca un spray pt transpiratie te tine aproape un an o sa constati ca nu e scump deloc

Răspunde

Urban

Ce folosesc si eu anti transpirate pt picoare ?

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: