Achiziţii în aprilie – produse pentru machiaj

Am plecat cu gândul să-mi cumpăr creionul dermatograf ScandalEyes de la Rimmel şi m-am oprit prima dată în DM pentru a lua absorbante zilnice (am scris despre cele marca Jessa aici, sunt favoritele mele) şi serveţele Soft & Sicher de care sunt iremedial îndrăgostită (sunt fine, nu au parfum).

Am găsit dermatograful de la Rimmel în DM şi am luat şi alte chestiiuţe.

2013-04-14 01.52.51

Despre dischetele demachiante Ebelin varianta ovală am scris în trecut, îmi plac foarte mult şi mă oftic maxim când nu le găsesc. În ultimul timp le-am găsit la DM-ul de la Unirii şi am luat câte unul,  nu 2-3 cum făceam de obicei ca să nu rămân fară.

M-a furat peisajul la produsele Alverde. Ultima dată când am fost în DM zona aia cu produse de machiaj Alverde arăta ca după război, am vrut să iau un ruj şi nu era. Acum au băgat produsele noi – vreo 3 variante de fond de ten, una amestec de hidratant şi pigment în sticluţă de plastic cu pompiţă care e în 2 culori, acelaşi amestec de produs hidratant şi parte cu pigment în format cream to powder care sinceră să fiu m-a tentat rău când am testat-o pe mână dar nu am luat-o de teamă să nu fie nasoală, apoi primer pentru farduri şi faţă, blush-uri şi corectoare (lichid, cremă, baton), un spray de fixarea machiajului, mascara – chiar nu ştiam la ce să mă uit prima dată. Şi au şi testere pentru multe produse.

2013-04-14 17.30.01

Am ales un produs 2 în 1 – blush cremă şi balsam pentru buze. Sunt 3 variante de culoare, eu am ales-o pe cea mai intensă – Pretty Pink. Mai era un roz deschis şi o nuanţă piersicuţă. Chiar şi pentru pielea mea albă, nuanţa asta mi s-a părut că ar merge foarte bine. Momentan l-am dat pe buze, le face un trandafiriu discret şi formula este foarte comfortabilă pe buze, nici nu o simt.  Revin cu review. Cam aşa arată cât de cât întinsă pe piele şi pare destul de versatilă şi „buildable” (mai merge un strat să fie mai intensă nuanţa)

2013-04-14 17.31.19

Despre dermatograf nu pot spune decât WOW! Este foarte cremos. Momentan nu am apucat să-l folosesc pe moacă, l-am dat pe mână. Unde l-am pus acolo a stat, chiar şi când am dat cu degetul şi cu şerveţel. S-a luat un pic pe şerveţel dar tot a rămas pe piele, dacă râcâi cu şerveţelul se ia mai mult dar tot rămâne pe piele.

2013-04-14 17.35.38

Fondul de ten… ei bine… cum am zis, am probleme cu pielea, îmi revin din iarnă şi nu pot să zic că am piele perfectă. Uneori, deşi sunt albă moartă, parcă radiez culoare maro şi am aşa o aură de obosită. Am vrut un fond de ten cu acoperire mică-medie care să-mi facă pielea un pic mai prezentabilă şi să arate foarte natural. L-am luat pe cel de la Astor Lift me up, care deşi e cea mai deschisă nuanţă pentru mine e un pic mai închis acum. Match Perfection de la Rimmel nu l-aş fi luat din proprie iniţiativă că părea cam lichid dar Fleur de Force l-a lăudat pe youtube şi asta m-a convins. Plus că nuanţa este mai deschisă decât cea de la Astor. 😀

2013-04-14 17.37.50

Aşa arată nuanţa cea mai deschisă. L-am dat doar pe mână momentan şi camuflează verzuiul venelor când îl uniformizez.  Din poza se vede clar că este destul de lichid şi că nu este pentru cele care vor acoperire. Oricum, voi reveni cu articol mai încolo dupa ce-l folosesc, acum ofer doar primele impresii şi poze.

2013-04-14 17.36.28

Da, dermatograful ăla tot acolo e 🙂 Iniţial voiam maro dar nu aveau toate nuanţele, aveau multe negre, câteva albastre, unul gri, 2-3 mov şi m-am gândit eu mai bine să iau prima dată negru şi apoi dacă e ok şi mai vreau maro revin şi caut.

Bun, preţurile în DM: Fondul de ten 29 de lei, dermatograful 19.99, produsul Alverde 14.99, dischetele 4.39 lei.

{ 10 comments… read them below or add one }

Jade

Si eu am testat in magazin Astor Lift Me Up si cea mai deschisa nuanta mi se parea inchisa. Si alea de la Rimmel de obicei sunt asa, eu am Wake me Up de la Rimmel si parca ar trebui sa fie cu o idee mai deschisa nuanta ca sa mi se potriveasca Ivory, dar e ok ca vine vara si pana atunci il amestec cu succes cu un alt fond de ten care parca e prea deschis (deh, ce pot spune, nici cum nu e bine la mine), desi l-am purtat si singur si nu am starnit strigate de groaza pe strada. Mi-am luat azi un fdt Seventeen Time Plus, ca parca de prea mult timp e pe piata si eu inca nu l-am incercat si majoritatea review-urilor sunt bune. Prima impresie e buna, are acoperire medie, si se aseaza frumos pe ten. Maine ma duc prin DM sa ma uit si eu la produsele noi Alverde si poate si reusesc sa nu iau nimic.

Răspunde

Gabriela

Şi mie mi se pare închisă cea mai deschisă nuanţă de la Astor Lift me up dar se uniformizează cu pielea mai bine decât mă aşteptam

Răspunde

Deena

Eu de la Alverde am avut un gloss si un primer pentru ochi. Ambele le-am aruncat dupa cate un review nasol pe blog!Printre cele mai nasoale produse testate de mine. Nici nu mai arunc priviri la standul lor ca efectiv nu m-ar mai tine nervii sa patesc si a treia oara!:))
Creion clar o sa iau si eu dar cand mai termin din ce am. Si fondul ala de ten o sa il cercetez pentru ca in curand o sa am si eu nevoie de un fdt nou si nu vreau nici ceva cu acoperire mare nici ceva scump. Chiar sunt curioasa cum o sa ti se para „in the long run”.
Sa folosesti cu placere tot ce ti-ai luat!:)

Răspunde

Gabriela

Deena, eu tare mult sper că ce au scos cum este calitativ îmbunătăţit. Produsul ăsta 2 in 1 luat acum este fain

Răspunde

Andreea A.

E foarte tare dermatograful! Dar e un chin la demachiere, pentru ca este atat de rezistent.

Răspunde

Gabriela

Că bine zici, Andreea. 🙂

Răspunde

Nimphetamin

Si mie imi plac mult dischetele demachiante maxi ♥ Sunt mult mai ok decat cele mici, pe alea le folosesc pentru demachierea ochilor sau pentru inlaturarea ojei 🙂

Fondul de ten n-arata rau deloc, poate ne dai mai multe detalii 🙂

Răspunde

Gabriela

Vreau să-l port vreo săptămână înainte, revin cu părere mai bine conturată. Momentan e ok-ish…

Răspunde

Mara

aceeasi problema o am si eu cu tenul, sunt alba ca branza dar par obosita si am unele zone intunecate rau si tot caut un fond de ten sau bb-cream sa ma „ilumineze” si tot nu gasesc, l-am incercat si eu ieri pe cel de la Rimmel dar nu stiam cum rezista si am zis pas, cu toate ca inca ma tenteaza oferta lor 🙂

Răspunde

ari

ce nuanta e?

Răspunde

Leave a Comment

Previous post:

Next post: