Recunosc, nu sunt consumatoare exclusivă de cosmetice “sănătoase”. Măi mănânc nişte plumb din când în când, mă îmbăiez în parabeni sau ignor lista de ingrediente pentru unele produse care-mi plac. Nu voi putea înlătura aceste neajunsuri din viaţa mea dar… ţinând cont că trăiesc în capitală şi că probabil voi muri la 50 de ani de cancer pulmonar sau altă bazaconie…m-am gândit să carpe diem, nu carpe seculum.
Însă încerc să folosesc şi produse naturale făcute în casă al căror efect benefic este arhicunoscut. M-am gândit să fiu cobai în numele sănătăţii… deja am păţit-o cu masca de morcovi şi decoctul de coji de nucă… dar în cele din urmă mi-a revenit culoarea la normal
De aceea am adăugat 2 categorii noi la site “Ingrediente în cosmetice” şi “Se pot face şi acasă”. În prima categorie veţi găsi informaţii despre ingredientele din produsele cosmetice, căci sigur v-aţi întrebat uneori de ce sunt puse acolo şi ce fac mai precis. Unele sunt benefice, altele sunt dubioase dar alegerea ne aparţine. În cea de-a doua categorie vă voi spune reţete naturale de cosmetice testate de mine (cu succes sper) pentru a oferi alternative naturale la produsele industriale.






